Repatrierea

Cine poate solicita: persoanele străine care s-au născut pe teritoriul Republicii Moldova, precum și urmașii acestora.

Ce documente sunt necesare pentru solicitarea dreptului de repatriere (în original și copie):

1.   cererea de acordare a dreptului de repatriere de formă stabilită.

2.    Originalul şi copia a paşaportului naţional, cu menţiunile corespunzătoare aplicate de organul de control al frontierei de stat (ce confirmă data şi locul trecerii frontierei de stat), şi copia de pe viza de lungă şedere (pentru străinii care intră pe bază de viză);
3.    Originalul şi copia certificatului de naştere/căsătorie/divorţ al repatriatului,  legalizat/apostilat (în modul stabilit), tradus în limba de stat  şi autentificat  notarial sau consular; 
4.    Originalul şi copia certificatelor de naştere/căsătorie/deces ale părinţilor şi bunicilor, tradusă şi autentificată notarial (este suficient o singură linie, exemplu: bunicii din partea mamei/tatălui);
5.    Certificatul despre neapartenenţă  la cetăţenia Republicii Moldova (Agenţia Servicii Publice); 
6.    Originalul şi copia actului ce atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra locuinţei (actul de proprietate sau contractul de locațiune);
7.    2 foto color 3X4;
Costul serviciului: vezi aici

Atenție: Dreptul la repatriere se acordă străinului prin eliberarea Confirmării de repatriere, care este un act oficial ce servește drept temei pentru eliberarea permisului de ședere permanentă pe teritoriul Republicii Moldova. Termenul de examinare a cererii depuse pentru acordarea dreptului la repatriere este de 30 zile. La solicitarea străinului, termenul poate fi redus la 5 zile, cu achitarea taxei stabilite pentru urgentarea examinării cererii în acest sens.

Agenda

La moment nu există nici un eveniment planificat.
Subscribe to Agenda