Schimbarea limbii
A A A

Drepturi și obligații

Care sunt drepturile și obligațiile solicitanților statutului de apatrid:

Drepturile:

  • în perioada examinării cererii, solicitantul are dreptul să se afle în Republica Moldova şi poate fi îndepărtat de pe teritoriul acesteia doar în cazul în care există motive de securitate naţională sau de ordine public;
  • Biroul migrație și azil eliberează solicitantului un certificat ce îi confirmă statutul (certificat de confirmare) pe toată perioada examinării cererii;
  • în comunicarea verbală sau scrisă solicitantul poate folosi limba maternă sau o altă limbă pe care o posedă.

Obligațiile: 

  • să colaboreze pe deplin cu Biroul migrație și azil;
  • să prezinte probe sau orice altă informaţie relevantă pentru recunoaşterea statutului său de apatrid;
  • să se prezinte la Biroul migrație și azil pentru a fi intervievat ori de câte ori va fi nevoie;
  • să respecte legislaţia Republicii Moldova.

Care sunt drepturile și obligațiile apatrizilor:

  • dreptul la domiciliere în Republica Moldova;
  • dreptul la muncă şi la protecţia ei, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  • dreptul la odihnă şi la ocrotirea sănătăţi pe baze generale ca şi cetăţenii Republicii Moldova;
  • aceleaşi drepturi şi obligaţii în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală ca şi cetăţenii Republicii Moldova, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel;
  • dreptul de a primi indemnizaţii, pensii şi alte tipuri de asigurări sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  • dreptul la locuinţă ca şi cetăţenii Republicii Moldova;
  • dreptul de a dispune de casă şi de alte bunuri în proprietate privată, de a moşteni sau de a testa bunuri, de a beneficia de dreptul de autor al unei opere literare artistice şi ştiinţifice, al unei descoperiri, invenţii, precum şi alte drepturi personale nepatrimoniale;
  • aceleaşi drepturi la învăţătură ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Apatrizii admişi la studii în  instituţii de învățământ au drepturi şi îndatoriri, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu regulile stabilite de aceste instituţii;
  • dreptul să intre pe baze generale ca şi cetăţenii Republicii Moldova în diverse societăţi culturale, ştiinţifice, sportive, în organizaţii cooperatiste, asociaţii de producţie, dacă statutele acestora nu stabilesc altfel;
  • apatrizilor domiciliaţi în Republica Moldova li se garantează libertatea conştiinţei, opiniei  şi exprimării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  • dreptul de a se căsători şi desface căsătoria cu cetăţeni ai Republicii Moldova, cu alte persoane, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ei se bucură de dreptul şi au îndatoriri în relaţiile de familie ca şi cetăţenii Republicii Moldova;
  • dreptul de a circula pe teritoriul Republicii Moldova şi de a-şi stabili domiciliul în modul stabilit de legislaţia în vigoare;
  • apatrizilor li se garantează inviolabilitatea persoanei şi locuinţei, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ei au dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente, altor autorităţi publice împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi  interesele lor legitime;
  • apatrizii, în conformitate cu legislaţia cu privire la avocaţii parlamentari, au dreptul să adreseze cereri către avocatul parlamentar în cazurile încălcării în Republica Moldova a drepturilor şi intereselor lor legitime;
  • apatrizii beneficiază în procesele de judecată de aceleaşi drepturi procedurale ca şi cetăţenii Republicii Moldova;
  • apatrizii sunt supuşi la impozite, taxe şi alte plăţi pe baze generale ca şi cetăţenii Republicii Moldova dacă acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte nu stabilesc altfel.