A A A

IN ATENTIA STRAINILOR

Publicat: Vin, 10/09/2021 - 17:38 | | Vizualizări:

Astăzi 10 septembrie 2021, angajații Biroului migrație și azil au organizat și desfășurat o campanie de informare suplimentară a cetățenilor străini sosiți în Republica Moldova, cu transportul feroviar (ruta de tren nr. 642 – 641 "Chișinău – Odessa – Chișinău"), precum și a personalului antrenat în activitatea de transportare a pasagerilor de pe ruta respectivă, privind modalitatea de asigurare a evidenței străinilor și apatrizilor, în procesul de intrare/ieşire, în/din Republica Moldova, prin segmentul necontrolat de autorităţile competente ale țării și aspectele legislației RM ce-i vizează.
Aceste măsuri au demarat în contextul reluării în regim normal a activității Oficiului evidență străini din incinta Gării Feroviare Chișinău, începând cu data de 28 august 2021 și odată cu redeschiderea rutei de transport feroviar nr. 642 – 641 "Chișinău – Odessa – Chișinău".
Este de menționat că, în perioada martie 2020 – aprilie 2021 (pe perioada stării de urgență în sănătate publică), oficiul de evidență străini pe peronul Gării Feroviare, dar și celelalte oficii teritoriale ale BMA au funcționat cu anumite restricții, iar în prezent programul zilnic de activitate este restabilit.
Ținem să reamintim că, oficiul din incinta Gării Feroviare Chișinău și-a inițiat activitatea la 16 august 2019 și are menirea să asigure evidența străinilor sosiți în Republica Moldova cu transportul feroviar, care tranzitează regiunea transnistreană.
Totodată, "Străinii, care intră în Republica Moldova din Ucraina prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, necontrolat de autorităţile moldoveneşti (regiunea transnistreană), sunt obligați potrivit pct. 124¹ al Hotărârii Guvernului nr.125/2013 ”pentru aprobarea regulamentului privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor” străinii care intră in Republica Moldova prin segmentul transnistrean al frontierei moldo - ucrainene, necontrolat de către autoritățile moldovenești, în termen de 72 de ore din momentul trecerii frontierei de stat, să declare despre aceasta, la alegere, la una dintre autoritățile împuternicite:
 la oficiile teritoriale ale Registrului de Stat al Populației (funcționează în fiecare centru raional);
 la una din structurile teritoriale ale Biroului migrație și azil (vezi lista serviciilor teritoriale pe pagina web a BMA, http://bma.gov.md/ro/servicii-teritoriale);
 la unul din cele 7 oficiile teritoriale al Biroului migrație și azil, deschise în perimetrul punctelor interne de control vamal, în localitățile: (1) Sănătăuca, r-nul Florești; (2) Rezina; (3) Criuleni; (4) Pârâta; (5) Hârbovăț, r-nul Anenii-Noi; (6) Hagimus, r-nul Căușeni și (7) oficiul din Gara Feroviară din mun. Chișinău.
Astfel, străinii care nu respectă prevederile pct. 124¹ al Hotărârii Guvernului nr.125/2013, riscă a fi sancționați contravențional în baza art. 333, alin. (4) CC al RM cu o amendă în sumă de 600 lei.
Procedura de evidenţă nu se aplica faţă de posesorii documentelor de călătorie eliberate de autorităţile străine, amplasate în localităţile din stînga Nistrului (regiunea transnistreană).

Abonează-te la Agenda