A A A

Dreptul de ședere provizorie cu scop de studii

Lista actelor de acordare a dreptului de şedere provizorie pentru studii (în original și copie):

  1. Demersul instituţiei de învăţământ şi cererea de formă stabilită;
  2. Originalul şi copia paşaportului naţional al străinului, cu menţiunile corespunzătoare aplicate de organul de control al frontierei de stat (ce confirmă data şi locul trecerii frontierei de stat), şi copia de pe viza de lungă şedere (pentru străinii care intră pe bază de viză);
  3. Copia Acordului Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării cu indicarea termenului de finisare a studiilor;
  4. Copia documentului ce atesta înmatricularea la studii;
  5. Copia contractului de studii;
  6. Originalul și copia de pe dovada spaţiului de locuit (declaraţia proprietarului autentificata notarial, ordinul de repartiţie/bonul de cazare în cămin);
  7. Originalul cazierului judiciar din ţara de origine, legalizat/apostilat (în modul stabilit), tradus în limba de stat şi autentificat notarial sau consular, cu excepţia minorilor pînă la 16 ani;
  8.  Originalul și copia grupei sanguine;
  9.  Originalul și copia asigurării medicale pentru străin valabilă cel puţin 3 luni;
  10.  Originalul și copia de pe dovada mijloacelor de întreţinere în cuantumul corespunzător categoriei dreptului de şedere solicitat, cu excepţia străinilor bursieri ai Republicii Moldova (în ultimul caz, dovada deţinerii unei burse de studii în Republica Moldova);
  11. 1 foto color 3x4;
  12. *alte acte după caz (licenţă de activitate, certificat de înregistrare, extras din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor, pentru instituţiile care depun dosarul pentru prima dată).

 

Lista actelor de prelungire a dreptului de şedere provizorie pentru studii (în original și copie):

  1. Demersul instituţiei de învăţământ şi cererea de formă stabilită;
  2. Originalul şi copia paşaportului naţional al străinului;
  3. Originalul şi copia permisului de şedere;
  4. Copia Acordului Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării, cu indicarea termenului de finisare a studiilor;
  5. Copia documentului ce atesta înmatricularea la studii;
  6. Copia contractului de studii;
  7. Originalul și copia de pe dovada spaţiului de locuit (declaraţia proprietarului autentificata notarial , ordinul de repartiţie/bonul de cazare în cămin);
  8. Copia poliţei de asigurare medicală, procurată la Compania Naţională de Asigurări în Medicină;
  9. Originalul și copia de pe dovada mijloacelor de întreţinere în cuantumul corespunzător categoriei dreptului de şedere solicitat, cu excepţia străinilor bursieri ai Republicii Moldova (în ultimul caz, dovada deţinerii unei burse de studii în Republica Moldova);
  10. 1 foto color 3x4;
  11. *alte acte după caz (licenţă de activitate, certificat de înregistrare, extras din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor, pentru instituţiile care depun dosarul pentru prima dată).

Notă!

  • Actele se depun cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de şedere.
  • Nerespectarea termenului de depunere a cererii se sancţionează, conform prevederilor art. 333 Cod Contravenţional al Republicii Moldova.